Coltul lui Orfeu

Stimabile trecător ce grăbeşti întârziat către ultimul şarpe nocturn - Nu… încă nu a plecat! - mai lasă-mi răgaz până la isprăvirea istoriei mele.
La colţul orei acesteia, secretare încă mai îngenunchează pe agrafe deasupra covorului balcanic în timp ce şefii servesc ceşcuţe mici de relaxare „lights”. Ridici privirea şi auzi o oarecare ex-însoţitoare de bord al maşinii unui consilier de urbe, abandonată pentru că se terminase cursa. Acum îşi caută disperată un enfante înfometat pe care să-l dea drept bagaj de mână pierdut. Mai sunt şi cei doi Mizerabili care adună niscaiva rotunjoare de bunăstare de la ciungii, orbii şi muţii ce au convins până şi pe sine de cruda înjumătăţire a fiinţei lor umane. Întinde mâna într-o zi ploioasa şi are să se umple cu apă. Aşa au gândit cu toţii când s-au plecat la poalele piramidei trebuinţelor iar porumbelul le-a oferit după nevoi şi înălţime. Cei ce au citit sensurile ar umple palmele cu roua neîncepută a ferestrelor lor dar literele lanţuri se leagă de priviri şi le închid mult prea devreme.
Şi tu cunoşti un greiere ascuns sub o piatra şi nu-l descoperi decât arar să fii sigur că este încă acolo. Aşa sunt eu, te aduc pe băncuţa mea favorită şi multă vreme n-ai să descoperi numele crestate pe spatele acesteia fiindcă nu poţi imagina creatorul. Strângi hăinuţa dar fiorii nu deconspiră frigul umed de pe strada grizonată ci tremurul interior al stomacului înfricoşat.

Epistolii in rama
Caspar Dacko - Ciprian Dragomir

Ploaie timpurie
Părinţii s-au dat duşi
din mahalale grave
copii blonzi tresar strâmt
iar dor ascuns
le împunge calea
în colţ pe cărămizi tocite
o nimfă sparge nuca
cu genunchiul roz
în miez un vierme alb
măsoară urma S-ului
Nu te mai văd.
E oarbă urechea mea
cu tremur
scâncet acut de violă
îmi leagă pasul grăbit
în ziare de seară
dinspre piaţa pelticilor
ovală cade o fereastră
spre mâine
se numără bobii pentru colive
Nu te mai văd.
Sunt paralizat în gândurile mele
simt miros de tăciune
de carne slăbită
de vreme
căutate-mi sunt degetele
printre dalele grase
ale cărţilor
Întoarceţi-mă în mahalale
copii de lut roşu
cad prin gâtul cancerului
către mine
se întind făclii aduse de spate
Mă înec tot mai des.
Sunt mai lung
în stânga cea prăbuşită
Eu scad.
Cârpe şi palme
smulse din castani
dansează îngânat
triumful ploii de toamnă topită
Nu te mai văd.
A tăcut fierul roşu din mine
în mahalale
pe băncile
sub mucegai.

A fi sau nu-s?
Pasăre sinucigaşă
privirea,
cade lovindu-ţi tâmplele
e ca un gând timid
spart în cunoaştere
De ce să cutremurăm
casele sărmanilor
spunându-le că stăpânul e mort?
Să-l visăm printre degete
inel galben de rouă
ca o pasăre sinucigaşă
să cadă lovind gleznele.

Refugiu
O mână slută
mângâie gămălii de ac
nu e rea…
până ce prunci nu vor mai fi
Degete slabe,
unghii largi, nu se cunosc
iar flori
de-ar creşte
în stratul lor
frumos le-ar pare
Prea dese,
linii ţes în palmă
un goblen
al timpului
bătrân
te lasă pe la margini
Înalţi şi drepţi se dau puiuţii
nu recunosc
nici pielea trasă
iar lac de n-ai
te îneci uşor
în glas subţire
şi scazi încet
spre infinit
ai să te aşezi
sub talpa lor
Din palma ta
au să culeagă veacuri flori.

Chibrituri stinse către cer
Un rond de beţigaşe ne dăm mâna
Roţi largi legăm în zbor spre cer
Ne roade de sub unghii tot ţărâna
Cădem în coasta tatălui eter
Catranul zace întins sub noi
Talpa îţi arde într-o vară albă
Acum ne-ascundem sub nori - goi
Şi vă trimitem ploi de seară.


Lui Eros - Regele dezmăţului
Te văd ascuns firav pe după gard
împuns în piept de trandafiri
şi suferind de boala infantilă
arunci priviri încrucişate
spre un etaj inferior
Fetiţa slută nu-ţi dă pace
se avântă rar către fereastră
ca focul iadului avar
smulge cu buza iepurească
petale roşii de muşcate
Te vede slab şi despicat
îşi pleacă sânul spre pervaz
din soare moale dezveleşte luna
Eros, tu rege dezmăţat!
Acum te-ntrebi de ce nu vine ploaia?

Mă şterg în istorii
Şiruri,
mărgele de ceaţă
sugrumă spărturi în pereţi
Rugi saline sfâşie urmele cărnii
Amintiri sufocate au căzut peste praguri
Contorsiuni agitate pe fundul de sticlă
pare lumea şi colturile-i prinse cu sfoară
frământări stupide;
fiinţe amorfe
culorile-s moarte, unele inimi calde înghit
M-arunc vânt către castele
cu dangăt de clopot în frunte
pietre ascult tropotind a istorii
Merinde îmi vor da arlechini
Ultimul act îl joc sub podul tăcerii
gleznele toamnei aduc tot gerul
cu pulberi de ceaţă mă şterg
sufocat în istorii.

Cadenţe albastre
Lungesc cotul spre muzica albastră
îi dau târcoale glasului său
Cade ceasul în ispita egoismului
şi nu se dă dus
Nemurirea ar dura o clipă mai mult
de-as bate-o la pas
iar cadenţa sfioasă, vocea piciorului
s-ar trage în strunele bobului de lut
Simpatic ritual,
perpetuum color, izvorât ca roua
sărută obrazul nimfei orfane
Dacă l-ai cunoaşte atent,
păcatele ţi-ar părea mai moi
căldura cea veşnică
ai putea cuprinde cu gândul
Noi sunteţi voi cei ce veniţi dinspre mâine
timpul vostru încă nu scade
muzici albastre nu vă lungesc cotul.

Acorduri paralele
Inimi pas se întind în ţărână
Zâmbete largi creneluri
În fruntea giganţilor de iasomie
Destrămată raţiunea
Efemeridă pe colţ de zi gălbenită de ceai
Cu zbatere lentă de aripă albă
Lasă cutreiere oasele in nori
Întoarcere în noi calea cea lung
Mai bine prin veacuri
Pudră de talc in vârf de obraz virginal.

Ascensiune
Coloane sărate zenitul apasă
Solitare degete arse-n cărbune
Întinse pe bărbi la mal de ocean
Linii oarbe ca firul de păr
Sprijină lumea în pic de nimic
Grai cuvântului celui ce vede
Orbitorul nu ştie să taie discipol cu trenă
Picur de cade în dosul de palmă
El - sare şi mângâie pielea.

Gemeni de septembrie
Împiedicate zile ascunse sub nori
O pată destramă opacă
Ecouri de piatră spre ţărmuri
Mai largi braţe se-nchină
Înghit în prinsoare cântec de amorez
Solitara frunză de rai
Prin tâmple nu-şi caută leacul
Rece fierbere zace în tine
Oţeluri bătute în spade
Bobul cel roş chinuie negru
Strivire de palme existenţa umană.

Apocalips
Descălţate priviri gâdilă vremea nevremii
Scăldatul omului prim
În seu de miel afumat spre nimic
Cuvinte ascunse in fire de iarbă
Verzi se deschid peste veacuri
Idile reci ca otrava din stele
Mişcă ecoul scăzut spre apus
Si ne lăsăm margini adâncite în uitare
Iar gura tăcerii se stinge în haos de lut.
***
Panglici strâng norii la margini de ochi
Saboţi potcoviţi cu gras mucegai
În câmp îţi calcă paşii pe dos
Unde aleargă frunza răpită devreme
Umărul căii bătute de seară o urmă aproape
Înalt mână greierii boii spre staule ude
Clopote tac gurile, în sat se întină obrazul
Tu treci între stele să cauţi un cap
Si hăul te-nghite ca apa-n fântâni

Cusur
Eros - Ciprian Sorescu

Eternitate

Ţi-am dezgolit sânul
cu sãrutãri prea pãtimaşe
Cãtându-ţi sufletul
în atingeri însetate
Am bãut cu sete
din ale tale palme cupe
Regãsindu-te eternã printre
ale aşternuturi valuri
Am simţit intrând în tine
ale lumi taine ascunse
Trãind clipa
Am strivit visul ce se pierdea în tine
Aflând viaţa am ştiut speranţa

Clipa

Mã doare o clipã
O lacrimã de înger
Gãnd de o nebunie insipidã
Ce se joacã în conştiinţã
Petala inocenţei
Striviã bun-oare
Sub colosul de fum
Ce respire nemurire

***

Îmi umezesc ochii,
Paginile apuse în despãrţire.
Urmele sãruturilor pe nisipul destinului,
Şi gândul grãuntelui de haos.
Mã macinã un fulg de nea ,
Topit pe cântul corbului,
Ce duhneşte a licori de ambrozie,
Pirdut în urnele mortuale,
Spurcate de glasurii ce se vãd,
În orizontul însângerat de vinã.
Macabre vise mi-se aratã în cale,
Iar eu mã îngân din nou
Cu luna ce stinge în vapori,
Şoaptelor de iubire purã.

Cusur

Zãresc cum pietrele se nasc
din ochii cufunda-ţi în veselie
Arbori despuiaţi de ironie
Cum se despar râuri în fluvii şi în mãri ce
Grãiesc mireseme de iubire
Plutind în slove mesteşugite
Ce rup lanţurile mediocritaţi .
Cum nebuinia prinde viaţã
Ce-mi lasã în grai speranţa
Unei lumi fãrã de cusur.

***
Îmi las colo într-un colţ
Lacrimi ce mi se pierde în vis
Udatã de râul atingerilor
Ce-mi desfatã urma utiatã
Pe nisipul clepsidrei lui Cronos
Îmi las stiloul sã cadã
Peste ciorna ce se albeşte dintr-o datã
Rupându-mi ultima speranţã
Ce moare în sufletul
Demonului ce-mi cântã viaţa.

Poeme

Spirite nocturne ce aleargã spre foi
Îngãlbenite prin aster rãtãcite,
Al unui dmiurg cu un singur ochi
Ce aude numai imagini rãtãcite
Într-un vârtej nimicitor al harpei
Lui Orfeu ce cântã cu sunete neauzite
O melodie purã de simţãmânt şi viaţã
O inimã pierdutã gãsitã de un demon,
În miile de lacrimi vãrsate în veselie
Cuvinte ce se pierd în vãile haosului
Ce doar încercã sã-l regãsescã pe Erosul iubit
Dar e prea târziu cãci pe Thanatos la regasit în sine.

Trenul

Simţăminte ce trăiesc
Îngeheţându-ţi sufletul în tine
Trenul îmi şuieră uşor minţile
În absolutul închis într-o lacrimă
Mă las purtat de zânziene
Ce-mi răpec văzul apusului
Ce îl acsult pe şina ce luceşte a disperare
Îngenuchind în faţa maşinăriei infernale
Mă închin simţind gustul gliei
Dorind să simt din nou
Cum pământul mă cheamă.

Oraş în flăcări

Insomnii nocturne
Inspirând suflete muribunde
Cântece de jale
Metastază finală
Nebunie cruntă
Iubire absolută
Cuvânt de început
Slovă tipărită
Ziduri murdare de sânge
Grafity pătat
Arme inocente fumegândă
Oraş în flăcări
Penitenţă meritată.

Lama Harpei

Mă doare piatra
Căzută în văzduh
Despicată de suflul lumini
cei inundă esenţa
Mă înebuneşte arborele
ce mare în eternitate
zgârind cu degetele
portativul păsărilor călătoare
mă îneacă lacrimile frunzelor,
epava gândurilor
Ce se renaşte-n plaiurile hadesului
Ce se pierd în ochii trecătorului
Ce mă sfidează ascuţindu-şi
Lama harpei monotone
Căutându-mi sfârşitul scris
Blazon al vieţii fără de speranţă.

Acest blog a fost creat in primul rand din dorinta de a imbunatati comunicarea intre membrii cenaclului Orfeu. Cu totii suntem de acord ca este greu sa comentezi o creatie fara a avea textul in fata mai ales sambata dimineata. Acum avem ocazia de le posta aici unde toti ceilalti le pot vedea, aprecia si comenta oricand doresc avand la baza materialul in sine.
Astfel, va rugam sa trimiteti materialele voastre pe adresa administratorului dacko_romania@yahoo.com, care le va posta in cel mai scurt timp, fara a exercita vreun drept de cenzura de orice fel.
Fiecare membru poate trimite oricate materiale doreste indiferent de marimea acestora (o problema des intalnita in cazul lecturilor din cenaclu) - aici nu sunt limite - si are dreptul de a comenta si a fi comentat.
Fiecare membru va fi abonat la insemnari astfel incat va fi anuntat imediat atunci cand cineva a postat un material nou.
Accesul la citirea comentariilor este liber pentru toti membrii la toate creatiile publicate.
Nu uitati adresa de mail pentru trimiterea materialelor si inainte de toate SCRIETI!

Caspar Dacko